Schitul Agapia Veche

Vedere generala a schitului Agapia Veche
Schitul Agapia Veche, vedere generală

Istoria Mănăstirii Agapia este legată de Agapia Veche, un schit aflat la aproximativ doi kilometri nord de mănăstire, înfiinţat într-o perioadă de mare efervescenţă spirituală.

Conform unor manuscrise vechi, un sihastru pe nume Agapie, împreună cu câţiva ucenici ai săi, s-a retras din Mănăstirea Neamţ spre culmile Sihlei, ridicând în a doua jumătate a secolului al XIV-lea un schit din lemn pe locul numit astăzi "Livada părinţilor". De la acest sihastru a venit numele schitului şi mai târziu al aşezării din vale, Agapia, care provine din grecescul "agape", care înseamnă dragoste dumnezeiască şi e un nume inspirat pentru o mănăstire unde ţelul vieţuirii este unirea cu Dumnezeu prin dragostea de el. Potrivit aceleiaşi tradiţii, modesta aşezare a fost distrusă într-o zi de Paşti de o avalanşă de zăpadă, iar călugării au fost nevoiţi să construiască o nouă aşezare, ceva mai la vale, în aşa-numita "Poiană a lui Eufrosin". Dar şi această aşezare pustnicească avea să devină ruină, la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea luând fiinţă o nouă biserică înconjurată de chilii.

În anul 1437, este menţionată într-un act oficial pentru prima dată Agapia Veche, de către Ilieş Vodă, într-o "hotarnică" în care se delimitează moşia Agapiei de moşia Mănăstirii Neamţ. La acea dată Agapia Veche exista; când anume a fost ea înfiinţată, este greu de precizat, însă este cert că numele Agapia apare menţionat în diferite acte domneşti şi în următorii ani.

Înzestrată de domnitorii Moldovei cu moşii, sate, livezi, vii, Agapia Veche ajunge să aibă o gospodărie foarte mare, un număr crescut de monahi, dar locul greu accesibil impune strămutarea călugărilor cu tot cu averile lor pe locul unde astăzi se găseşte Agapia din Vale. Din acest moment Agapia Veche începe să-şi piardă din importanţă, ajungând un loc retras, foarte apreciat de persoanele doritoare de linişte.

Însă istoria locului este în continuare interesantă, de amintit fiind faptul că de aici începe istoria zbuciumată a domnitorului Aron Vodă, care în tinereţe a studiat la Agapia Veche şi a fost ucenic al părintelui stareţ Siluam, unchiul său. De aici, Aron Vodă avea să plece spre Înalta Poartă, de unde s-a întors pe tronul Moldovei, postură din care avea să facă la rândul său diferite donaţii schitului. Aceste aminiri sunt săpate pe o stâncă din apropierea schitului, stâncă ce poartă şi astăzi numele domnitorului, "Piatra lui Aron Vodă".

Agapia Veche, biserica si clopotnita
Agapia Veche, biserica şi clopotniţa

Din cauza frecventelor alunecări de teren, în Agapia Veche s-au succedat de-a lungul secolelor mai multe biserici. Prima biserică voievodală a fost ctitorită de Petru Rareş în a doua sa domnie (1541-1546), fiind refăcută apoi de Petru Şchiopul. Cu timpul, aceasta avea să devină o ruină, Anastasia Doamna, soţia lui Duca Vodă, construind o nouă biserică cu clopotniţă şi chilii, cu hramul "Schimbarea la faţă". Din această ctitorie a rămas până în zilele noastre doar clopotniţa.

În 1821 biserica e mistuită de flăcările care au însoţit retragerea eteristă. Zece ani mai târziu, în 1831, totul a fost refăcut prin stăruinţa schimonahiei Sevastia Munteanca, cu ajutorul Mitropolitului Veniamin Costache, pentru ca în 1890 şi această biserică să fie închisă, având mari crăpături în ziduri. Din 1891, slujbele s-au oficiat într-un mic paraclis cu hramul "Acoperământul Maicii Domnului", care a ars şi el la 31 decembrie 1934. După numai un an, în 1935, s-a ridicat un alt lăcaş prin contribuţia obştii mănăstireşti şi a profesorului I.D. Ştefănescu.

Biserica Schitului Agapia Veche
Biserica Schitului Agapia Veche

Actuala biserică a fost ridicată între anii 1990 şi 1994, în această perioadă fiind construită din nou camera clopotelor de pe vechiul soclu al turnului clopotniţei. Deşi de dimensiuni reduse şi lipsite de veleităţi artistice, biserica şi chiliile din lemn cu cerdace largi, construite în stilul caselor ţărăneşti din zonele de munte, încântă privirile turiştilor care aleg să urce până aici pentru a admira pitorescul aşezării.